vineri, 18 septembrie 2009

Europa League


Dinamo şi FC Timişoara au deschis balul echipelor româneşti în Europa League iar primul pas a fost unul cu dreptul pentru ambele trupe. Dinamo s-a impus meritat în Austria, scor 1-0, împotriva celor de la Sturm Graz mulţumită reuşitei superbe a fostului căpitan Gabi Tamaş, din minutul 80. De partea cealaltă, timişorenii au obţinut un egal imens în deplasare la Amsterdam, cu cea mai titrată echipă din Olanda, Ajax.
CFR Cluj a continuat seria bună a echipelor româneşti, învingând formaţia daneză FC Copenhaga cu 2-0, pe teren propriu, graţie golurilor marcate de Culio, în minutul 54, şi Traore, în minutul 75. Dezamăgirea serii a venit însă din Ghencea, acolo unde Steaua nu a reuşit să treacă de moldovenii de la Sheriff Tiraspol, deşi pe hârtie aveau cel mai uşor adversar dintre echipele româneşti, şi au terminat la egalitate, 0-0.




Dinamoviştii şi-au sufocat în prima parte a jocului adversarii cu un presing foarte agresiv iar ocaziile nu au întârziat să apară, Andrei Cristea şi Alexe având de câteva ori şansa deschiderii scorului. În repriza a doua, "câinii" au mai redus din tempo însă îndreptarea tacticii spre contraatacuri a menţinut-o în cărţi în acest joc iar golul înscris de Tamaş a încununat evoluţia foarte bună a elevilor lui Bonetti.
Finalul meciului a fost unul cu mari emoţii totuşi pentru români, jucătorii lui Sturm ratând două şanse imense de egalare însă norocul a fost de partea celor care au arătat mai mult fotbal în această seară. De remarcat, de asemenea, faptul că dinamoviştii au avut nu mai puţin de trei goluri iar cel puţin una dintre faze a fost discutabilă. Din păcate, succesul băieţilor italianului Bonetti este umbrit de faptul că UEFA ar putea activa opţiune de suspendare cu încă o etapă a terenului din Ştefan cel Mare din cauza unor torţe aprinse de suporterii "câinilor" înainte de începutul meciului.

Partida de la Amsterdam a fost dominată în cea mai mare parte a timpului de gazde însă bănăţenii au meritul de a fi rezistat eroic şi de a-şi fi creat şi câteva ocazii de gol care au arătat că pot pune probleme şi unor mari echipe din Europa. Portarul timişorenilor, Pantilimon, a avut o evoluţie excelentă, reuşind să-şi salveze în foarte multe rânduri coechipierii de primirea unui gol, care ar fi însemnat mai mult ca sigur, o înfrângere.
FC Timişoara va disputa următoarea partidă pe 1 octombrie, pe teren propriu, împotriva croaţilor de la Dinamo Zagreb în timp ce Dinamo Bucureşti îi va întâlni tot atunci pe grecii de la Panathinaikos Atena, într-o partidă ce se va desfăşura cu porţile închise.

Steaua a început bine meciul cu Sheriff, iar prima ocazie a venit în minutul 6, când Rada a şutat spre poartă, dar Namaşco a respins peste transversală. Sheriff a blocat apoi bine jocul şi nu a mai oferit spaţii Stelei, care a fost vădit incomodată de acest fapt şi nu a reuşit să pună în real pericol poarta oaspete.
Sheriff a avut o ocazie uriaşă în min. 46, când Zapata salvat golul la reluarea lui Volkov. Steaua reia atacurile şi Ionescu are un şut bun de la 25 de metri, respins de portar (53). Steaua a reuşit să îşi creeze greu ocazii în faţa unei formaţii bătăioase, care a a dat o replică neaşteptat de bună. Toja nu a reuşit să intre bine în joc după lunga absenţă şi a greşit numeroase mingi, frânând jocul Stelei. Kapetanos a avut o situaţie notabilă în min. 78, când a tras pe lângă poartă, din întoarcere. Meciul s-a încheiat cu o ocazie a lui Suvorov (90+3).


CFR a controlat din start partida cu campioana Danemarcei, iar prima ocazie a fost consemnată în minutul 10, când şutul lui Dubarbier a fost respins de portar, iar reluarea lui Kone a fost blocată de Antonsson. Deac a tras foarte aproape de vinclul porţii daneze (29), pentru ca argentinianul Culio să expedieze şi el balonul peste transversală (34). FC Copenhaga a avut o mare ocazie în minutul 38, când Nuno Claro a ieşit pe sub minge, iar Kristensen a reluat cu capul pe lângă poarta goală.
CFR a avut două şanse bune de gol în ultimele minute, prin Kone (44), al cărui şut a fost respins de Wiland, şi prin Deac (45), care a tras peste poartă de la 16 metri. Clujenii au deschis scorul după pauză, prin Culio, care a reluat de la 14 metri, sub transversală, la pasa lui Peralta: 1-0 (54). Danezii au ieşit la joc, dar CFR s-a apărat destul de bine şi a mai avut două ocazii de gol, prin Traore, care a tras peste poartă din întoarcere (60), şi Peralta, care a trimis slab din poziţie foarte bună (65). CFR s-a desprins prin reuşita de senzaţie a lui Traore, cu un şut la vinclu, de la marginea careului (75): 2-0.

www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Despre ce e vorba....

SaluT ! Bine ai venit pe blogul meu. Numele meu este AlecS, sunt elev la Ş.A.P.V.L.C. anul II, în prezent arbitru de fotbal - categoria I- Liga a IV-a Botoşani. Sunt pasionat de fotbal, iar din când în când, în zilele care am puţin timp la dispoziţie postez căte o ştire, o informaţie, care poate cât de cât să atragă atenţia .